Romsilva scoate spre vânzare peste 20 de mii de pomi de Crăciun, brazi şi molizi, de până la 3 metri, care se vor vinde cu preţuri cuprinse între 15 şi 35 de lei.
- ”Din cei 24.796 de pomi de Crăciun care vor fi puși pe piață prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 17.569 bucăți sunt produși în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 7.227 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă”, a transmis, joi, Romsilva, într-un comunicat de presă.
Majoritatea pomilor de Crăciun oferiți spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 18.898, iar diferența de 5.898 de bucăți sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase.
”Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun, specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri, şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri. Cei cu înălţimi de peste 3 metri sunt consideraţi comenzi speciale”, a mai transmis Romsilva.
Instituţia menţionează că preţurile menţionate sunt cele practicate pentru pomii de Crăciun achiziţionaţi direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva.
”Direcţiile silvice vor onora, cu prioritate, cererile populaţiei, prin vânzarea directă şi numai în limita excedentului se va face valorificarea către operatori economici”, a mai precizat instituţia.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.
Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.