Astăzi se decide soarta institutului condus de Ion Iliescu: „A tocat zeci de milioane de lei de la bugetul de stat fără să îndeplinească scopul pentru care a fost creat”

Proiectul pentru desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, depus în Parlament în urmă cu mai bine de doi ani și jumătate, este pus astăzi pe ordinea de zi a Comisiei comune a revoluționarilor din decembrie 1989.

USR solicită parlamentarilor PNL, care au semnat de altfel pentru inițiativa legislativă, să nu mai tergiverseze dezbaterea proiectului și să voteze pentru desființarea acestei instituții complet inutile.

„De prea mult timp, legea aceasta a stat prin sertare. Sper că azi vom reuși să votăm, astfel încât legea să ajungă la vot în plen. La propunerea PNL, am amânat votul până ce proiectul a primit avizul Comisiei de cultură. Acum, nu mai există niciun motiv pentru care parlamentarii PNL, care sunt și co-inițiatori ai acestui proiect, să nu dea votul pentru acest proiect”, declară deputatul USR Nicu Fălcoi, președintele Comisiei parlamentare a revoluționarilor din Decembrie 1989.

Proiectul pentru desființarea IRDD (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19408) a fost adoptat de Senat în iunie 2021 și de atunci stă în sertare la comisii.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, înființat în 2004 și condus de oamenii lui Ion Iliescu, a tocat zeci de milioane de lei de la bugetul de stat fără să îndeplinească scopul pentru care a fost creat.

În 2022, institutul-sinecură a avut buget de 2,5 milioane lei, în 2023 a primit alte 3 milioane de lei, iar pentru 2024 PSD și PNL vor să-i dea, prin intermediul bugetului Senatului, și mai mulți bani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati