Șapte oameni au ajuns la spital după ce într-un bloc din Chiajna s-a simțit un miros puternic de clor şi monoxid de carbon. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Anchetă pentru vătămare corporală din culpă după ce, la un imobil din Chiajna, a fost semnalat miros de clor şi monoxid de carbon. Locatarii au fost evacuaţi, şapte dintre aceştia fiind transportaţi la spital.
- ”La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 13:06, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apelul 112, cu privire la faptul că la o adresă de pe strada Gladiolelor din Chiajna se simte miros de clor şi monoxid de carbon.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii oraşului Chitila precum şi echipaje din cadrul ISUBIF care au procedat la evacuarea locatarilor în zona stradală, adiacentă imobilului”, a anunţat, marţi, IPJ Ilfov.
- De asemenea, acolo au ajuns reprezentanţi din cadrul SCBRN şi Distrigaz pentru efectuarea activităţilor din competenţă. Şapte persoane au primit îngrijiri de la echipajele medicale, după care au fost transportate la unităţi sanitare pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.