Didi Prodan, 7 ani…. Ultimii….!

Alterna emoțional, altera când se simțea neglijat!
Inim❤️-i mare era complicată!

Ardea și se(te) încărca, simplu, emoționant, parțial stângaci, brutal încât te epuiza.

Când câștiga se temea, punea la îndoială reușita, suspecta frumosul, știa și că va pierde, însă nu-i era clar cum, cât și unde?!

Neputincios să dăruiască la cât admira și respecta. Se apropia de oameni din simpatie, prețuire, fără interese sau…. ca să le facă altora treaba. Fără ifose de provincial (prevăzător) ajuns, devenit spirit atotștiutor. Exceptând primul an în ceilalți 6, am fost 12 participanți! Milostenia, imagine fără identificare a evlaviei părea doar o întâmplare naturală, care a anulat definitiv însușirile pomenitului. Aceiași stingheri incomozi, poate prea mulți pentru urmași, foarte puțini dintre debitori, insuficienți constanți nealterați!

Din păcate, confidenții au rămas cu pustiul, intimii cu imaginea, admiratorii cu reprezentația, succesorii cu inventarul.

Neglijarea publicațiilor, omiterea deliberată a camarazilor, sarcasmul-satiric al întocmitorilor, Toate acestea îi vor afecta în timp, pe Toți!Prejudiciul, precum cel al lui Fratao, nu-l vor ști niciodată, dar sigur și Ei vor fi păgubiți!

Mulțumesc, Didi!

Cu siguranță, G. Coșbuc ar fi fost înțelegător cu intercalarea!

(Îl)Priveam fără de țintă-n sus,
Didi, această sălbatică splendoare,
Vedeam împreună Parisul la apus, Saint-Denisul în zări albastre dus,
El, Apărătorul cu fruntea-n soare,
De pază țării noastre pus,
…. Și n-avea aripi să mai zboare!

Autor: Vali Savadosi

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati