Primaria Sectorului 2 pune la dispoziția cetățenilor mai multe metode alternative de plată a taxelor şi impozitelor: fizic sau online, în funcţie de preferinţe.
Potrivit Primăriei Sectorului 2, peste 4.300 de contribuabili din Sectorul 2 şi-au plătit deja taxele şi impozitele pe anul 2024. Astăzi la prânz, primele încasări din 2024 depăşeau 1,7 milioane de lei (aprox. 350.000 euro).
Cele mai multe plăţi s-au făcut prin ghişeul.ro şi la oficiile poştale.
Autoritateas locală amintește că cei care îşi plătesc taxele până pe 31 martie 2024 beneficiază de 10% reducere.
De la distanţă, online, vă puteţi plăti impozitele astfel:
✅ pe site-ul Direcţiei Generale Venituri Buget Local (DVBL) Sector 2 accesând platforma digitală Atlas https://www.impozitelocale2.ro/Plata2/auth/login . Această platformă este utilă nu doar pentru plata impozitelor, ci şi pentru depunerea unei cereri în vederea închirierii unui loc de parcare de reședință, dar şi pentru alte noi servicii.
✅ folosind platforma www.ghiseul.ro;
✅ prin bănci cu ordin de plată utilizând internet banking, home banking etc. Conturile IBAN aferente impozitelor/taxelor de achitat sunt disponibile pe site-ul Direcţiei Generale Venituri Buget Local (DVBL) Sector2.
⚠️ Impozitele pot fi plătite şi în numerar sau (limitat) cu cardul:
✅ la cele peste 80 de oficii poştale ale Poştei Române de pe raza municipiului Bucureşti;
✅ în baza actului de identitate în toate benzinăriile OMV din ţară;
✅ prin intermediul staţiilor Selfpay, amplasate în Bucuresti şi Ilfov. Aici gasiţi harta staţiilor de plata: https://selfpay.ro/localizare/ (de regulă sunt amplasate în marile lanţurile de magazine alimentare şi în mall-uri);
✅ prin mandat poştal (prin intermediul factorului poștal sau al subunității poștale);
✅ cu cardul bancar prin POS la sediul DVBL Sector 2 din Şos. Morarilor nr. 6.