Primăria Sectorului 2 anunță că, la sfârșitul anului 2023, au rămas în conturile autorității locale aproape 7 milioane de euro. De asemenea există fonduri rămase și de la sfârșitul anului 2022, în cuantum de 138.001.776,62 lei, adică aproape 28 de milioane de euro, potrivit Buletin de Bucuresti.
Primăria precizează că sumele vor fi propuse spre vot, în Consiliul Local de mâine, pentru următoarele acțiuni:
- finanţarea cheltuielilor de dezvoltare;
- acoperirea temporară a sumelor lipsă, provenite din decalajele între venituri si cheltuieli;
- acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar.
De asemenea, Primăria anunţă că există si excedentul în sumă de 2.816,23 lei, ca urmare a reorganizării Centrului Teritorial Veterinar Sector 2, prin trecerea activităţii în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2.
Proiectul de hotărâre privind „acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de dezvoltare pe anul 2022 şi stabilirea excedentului bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti pe anul 2022“ va fi supus la vot în şedinţa Consiliul Local al Sectorului 2 din 9 ianuarie.