Un bărbat a fost împușcat, luni seară, lângă București și a ajuns la spital. Martorii spun că s-au auzit mai multe focuri și în scurt timp în zonă a rămas doar rănitul.
Omul ar fi fost victimă colaterală într-un scandal izbucnit între mai mulți indivizi. Acum polițiștii sunt în alertă și încearcă să dea de urma făptașilor și să găsească arma cu care s-ar fi tras.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov efectuează cercetări pentru identificarea, depistarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în cazul agresiunii în urma căruia un bărbat a fost împuşcat în picior în timp ce se afla pe strada Rezervelor, din localitatea Chiajna.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov.
La data de 15 ianuarie, în jurul orei 22,14, IPJ Ilfov a fost sesizat de către un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Rezervelor, din localitatea Chiajna, în urma unui conflict spontan, a fost agresat fizic, probabil prin împuşcare, la nivelul membrului inferior drept, de către persoane necunoscute.
„În cel mai scurt timp s-au deplasat la faţa locului poliţiştii oraşului Chitila, poliţişti criminalişti, împreună cu poliţişti de la Serviciu de Investigaţii Criminale şi Serviciul Arme Exploziv şi Substanţe Periculoase Ilfov, pentru efectuarea activităţilor din competenţă”, arată sursa citată.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care a transportat victima la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.