#CSMB „Niciun vârstnic nu e singur” | Zeci de pachete cu alimente de bază au fost distribuite vârstnicilor singuri și vulnerabili

Campania #CSMB „Niciun vârstnic nu e singur” continuă, alte zeci de pachete cu alimente de bază fiind distribuite vârstnicilor singuri și vulnerabili de către membrii echipei Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Acestui demes s-au alăturat voluntarii de la Centrul Municipal pentru Dialog București, Compania Municipală Sport pentru Toți, Compania Municipală de Protectie Civilă și Voluntariat, Compania Municipala Medicala, Compania Municipala Paza si Securitate și Asociatia ”Europa Verde”, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, interpretul de muzică ușoară Aurel Moga s-a alăturat campaniei și se află în aceste momente pe traseu, contribuind atât la încărcarea pachetelor, cât și la distribuirea acestora.

”Întotdeauna mi-a plăcut să ajut oamenii și mai ales pe seniori, pentru că mă gândesc tot timpul la faptul că avem cu toții părinți și bunici”, a precizat artistul.

”Așa cum mă bucur să știu că pot ajunge la sufletele prin cântec, de data aceasta sunt mândru că am ocazia să mă alătur inimoasei echipe a Centrului pentru Seniori al Municipiului București! Iar atunci când văd licărul de recunoștință din ochii seniorilor, aceasta este marea mea mulțumire!”.

 

”Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat de la bun început în această campanie! Sprijinirea seniorilor bucureșteni aflați în nevoie, care au peste 65 de ani, cu venituri mici sau fără aparținători este o prioritate pentru noi!”, a declarat Alexandra Dobre, Directorul General #CSMB

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati