Firmele de salubritate din Sectoarele 3 şi 4, amendate pentru că nu au curățat zăpada din Centrul Capitalei

Operatorii de salubritate din Sectoarele 3 şi 4 au fost amendaţi cu 5.000 lei pentru faptul că nu au curăţat în mod corespunzător zăpada şi gheaţa din Piaţa Universităţii şi de pe trotuarele aferente Bd. Unirii, anunță Primăria Capitalei.

De asemenea, poliţiştii locali au aplicat amenzi în valoare de 22.000 lei pentru 11 persoane juridice, anunţă PMB, pe Facebook.

„Operatorii de salubritate din sectoarele 3 şi 4 au fost amendaţi cu 5.000 lei pentru faptul că nu au curăţat în mod corespunzător zăpada şi gheaţa din Piaţa Universităţii şi de pe trotuarele aferente Bd. Unirii. Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. 345/2020 de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Centrului Istoric şi ai Direcţiei Control, care au verificat modul în care operatorii de salubritate şi-au îndeplinit atribuţiile asumate în programul de deszăpezire la nivelul Municipiului Bucureşti.

De asemenea, poliţiştii locali au aplicat amenzi în valoare de 22.000 lei pentru 11 persoane juridice, precum şi 4 avertismente verbale, pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. nr.120/2010 de către persoanele fizice şi juridice privind obligaţia acestora de îndepărtare a ţurţurilor formaţi la nivelul acoperişului şi curăţarea zăpezii şi a gheţii formate pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea”, transmite sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati