Locomotive noi la CFR Călători: Alstom va livra prima locomotivă nouă „TRAXX” peste 2 ani

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și Alstom au semnat luni, 29 ianuarie 2024, contractul finanțat din PNRR pentru 16 locomotive noi care vor fi alocate companiei CFR Călători. Este un contract cu o valoare de 767 milioane lei finanțat prin PNRR, iar producătorul francez a fost singurul care a depus ofertă, transmite economedia.ro.

Contractul prevede o perioadă de întreținere/mentenanță de 20 de ani, dar poate fi dublată la 40 de ani prin activarea unei clauze. Prima locomotivă va fi livrată peste 24 de luni, în ianuarie 2026, a transmis ARF pe pagina de Facebook. Marți, 30 ianuarie 2024, va fi semnat și contractul pentru 62 de trenuri de scurt parcurs, contract de 3,2 miliarde lei atribuit PESA.

Locomotivele noi pot atinge viteza maximă de 200 km/h, dar limita maximă de viteză la trenurile de călători este de 160 km/h (pe magistralelele reabilitate București – Constanța și pe loturi între Sighișoara și Simeria M 200) și vor fi introduse pe patru rute (câte 4 locomotive pe fiecare rută):

1. Dej – Brașov – București – Constanța;
2. Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța;
3. Timișoara – Cluj – Napoca – Iași;
4. Iași/Suceava – București – Constanța.
Locomotivele „TRAXX” pot tracta până la 16 vagoane de călători, a transmis ARF.
„Astăzi, 29 ianuarie 2024, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a fost încheiat contractul de achiziție pentru locomotive eletrice noi, între AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ (ARF), în calitate de autoritate contractantă, și Asocierea ALSTOM (Alstom Transport SA-lider, Alstom Transportation Germany GmbH-asociat), în calitate de furnizor. La acest eveniment au participat, din partea părților semnatare: dl Ștefan ROȘEANU – Președinte ARF, respectiv dl Gabriel STANCIU – Director General Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova. Contractul presupune achiziția a a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, inclusiv serviciile de mentenanță și reparații, pe o perioadă de 20 ani, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a respectivelor locomotive. Oferta financiară se ridică la suma de 767.510.640 lei, fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice și contravaloarea mentenanței pentru o perioadă de 20 de ani. De asemenea, precizăm că în contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional. Finanțarea proiectului este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin MTI, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
În ce privește termenul de livrare al primei locomotive, precizăm că acesta este de 24 de luni, de la semnarea contractului. Locomotivele electrice Traxx oferă un design flexibil bazat pe o abordare de platformă robustă, modulară și sunt echipate cu o tehnologie complexă de control (calculator de diagnosticare /vizualizare, GPS și comunicare prin intermediul standardului de comunicații mobile etc), inclusiv cu sistemul Alstom de ultimă generație ERTMS la bord.
De asemenea, ele asigură performanțe operaționale și fiabilitate sporite, o eficiență energetică mai mare și un nivel ridicat de siguranță și securitate, asigurând în același timp o interoperabilitate deplină. Președintele ARF, Ștefan Roșeanu, a declarat că acest contract vine să aducă un nou impuls flotei de locomotive utilizate în transportul feroviar public de călători din România, care va trebui să răspundă în mod eficient nevoilor de mobilitate sporită a cetățenilor, atât în interiorul țării, cât și între marile orașe ale României”, a transmis ARF.
La licitația lansată în octombrie 2022 Alstom a depus singura ofertă. În caietul de sarcini se prevedea un grafic de livrare de 18 luni pentru prima locomotivă pentru acordarea punctajului maxim

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati