Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, a achiziționat un computer tomograf (CT) ultraperformant, dotat cu un soft special, care permite depistarea pe loc a infectării cu COVID-19. Computerul tomograf este mobil, situat pe o platformă, şi va fi utilizat deocamdată de specialiştii de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Primarul Sectorului 1, strei, și Managerul Institutului „Matei Balș”, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, au prezentat astăzi, 7 mai 2020, într-o conferință de presă susținută la sediul unității medicale, avantajele utilizării acestei metode de identificare a infectării cu noul Coronavirus care permite evaluarea leziunii pulmonare și oferă, încă de la început, o imagine a stării pacientului din punct de vedere clinic, potrivit primariasector1.ro.
„Criza legată de Virusul Covid-19 ne afectează pe toți și va continua să ne afecteze în următoarele șase luni. România nu a atins încă vârful pandemiei, dar mulțumită medicilor precum Profesorul Streinu Cercel lucrurile sunt ținute sub control. Împreună cu specialiștii de la Institutul Matei Balș am decis să ne pregătim pentru ce va urma și să achiziționăm, în premieră în România, un computer tomograf cu un soft special care ne spune pe loc dacă un pacient este sau nu infectat cu Coronavirus. În aceste momente grele este absolut necesar ca decizia administrativă și expertiza specialiștilor să fie puse în slujba țelului nostru comun: învingerea acestui inamic nevăzut și protejarea semenilor noștri”, a declarat Primarul Dan Tudorache.
„Acest computer tomograf ne va fi extrem de util. Începând de luni, orice pacient care va intra în Institulul Matei Balș va fi scanat cu acest CT. În acest fel, vom ști, încă de la început, care este starea de sănătate a acestuia din punct de vedere clinic și ne va ajuta să stabilim cu rapiditate cea mai potrivită metodă terapeutică. Îi mulțumesc Primarului Dan Tudorache pentru sprijinul oferit în combaterea acestui virus”, a precizat, la rândul său, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Managerul Institutului „Matei Balș”.
La nivel mondial, metodei de testare tip PCR-RT i-a fost adăugată și metoda utilizării computerului tomograf care folosește inteligența artificială. Atât testarea tip PCR-RT, cât și scanarea prin intermediul computerului tomograf au o eficiență de peste 90% și nu se exclud una pe cealaltă. În schimb, scanarea prin CT este mult mai rapidă, mult mai ieftină și nu presupune interacțiunea medicului cu pacientul.
Dacă un medic radiolog are nevoie de peste 15 minute să consulte un pacient, modulul de inteligență artificială realizează scanarea într-un minut, cu o cantitate de radiație redusă cu până la 30%. Chiar și în cazul identificării unui pacient prin metoda PCR, unui medic îi va fi extrem de utilă o scanare CT pentru a stabili faza bolii. Pe de altă parte, dacă astăzi un test PCR costă între 30 și 50 de dolari, un Scan CT costă sub 5 dolari.
În timp ce instalarea unui computer tomograf într-un spital durează minim 12 luni, acest container mobil se instalează în 10 zile. Datorită imaginilor precise ale plămânului obținute cu acest CT, simptomele ușoare pot fi identificate în stadiul infectat timpuriu (permite observarea leziunilor mici, de până la 0,23 mm). Scanarea prin intermediul computerului tomograf este foarte simplă și nu presupune interacțiunea medicului cu pacientul. Acesta intră, se așează pe spate și este scanat automat. Sistemul dispune de poziționare automată la nivelul pieptului, precum și de scanare prin apăsarea unei singure taste. Scanerul CT va fi util și pentru alte tipuri de scanare CT, diferite de cele pulmonare.
Cel de-al doilea soft special care permite depistarea infectării cu COVID-19 va fi achiziţionat tot de către Primăria Sectorului 1 şi va fi integrat computerului tomograf deja existent la Complexul Multifuncțional Caraiman.