ANAF spune că a identificat un prejudiciu de peste 9.7 milioane de lei în domeniul ride-sharing

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populaţie, precum şi în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituţiei pe baza informaţiilor deţinute.

Astfel, în cazul unui singur operator economic din Bucureşti care activează pe piaţa de transport alternativ de persoane, inspectorii DGAF au calculat un prejudiciu cauzat bugetului general consolidat al statului de peste 9,7 milioane de lei.

Controalele efectuate au scos la iveală faptul că societatea în cauză a diminuat TVA de plată către bugetul de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate pe platformele de ride-sharing, respectiv prin majorarea în mod artificial a TVA deductibilă, prin înregistrarea ilegală în contabilitate a unor achiziţii de combustibili. Totodată, societatea verificată a diminuat obligaţiile fiscale generate de utilizarea forţei de muncă prin înregistrarea, declararea şi plata contribuţiilor aferente contractelor individuale de muncă cu timp parţial de două ore, în condiţiile în care salariaţii au lucrat mult mai multe ore şi au realizat venituri net superioare celor declarate.

Acţiunile de control vor continua în perioada următoare, iar DGAF recomandă tuturor operatorilor economici să fiscalizeze veniturile obţinute din activităţile desfăşurate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati