Cel mai mare parc din Sectorul 2 va fi reîntregit. Primarul Radu Mihaiu: ”Investim masiv în spaţii verzi”

Parcul Plumbuita va fi reîntregit, anunță Primăria Sectorului 2, care a achiziţionat cele peste 4 hectare de teren aflate în proprietate privată. ”Extindem astfel spaţiul verde din cel mai mare parc de la noi din sector”, transmite sursa citată.
  • Astfel, Primăria Sectorului 2 vrea să reamenajeze și să modernizeze cele două Parcuri, Plumbuita 1 și Plumbuita 2, precum și Insula. În acest proiect va fi integrat și terenul recent recuperat din parc (4 ha), acesta fiind achiziționat la prețul de 4.325.000 de euro, adică 104,66 euro/mp.
De acum înainte comunitatea Sectorului 2 va avea mai mult loc pentru relaxare şi pentru petrecerea timpului liber la aer curat. Iar după terminarea procesului de reabilitare a celor două parcuri şi Insulei Plumbuita, întreaga zonă va deveni o adevărată atracţie pentru toate vârstele.”, arată PS2.

Insula va fi amenajată cu tematică sportivă

  • Primăria Sectorului 2 anunță că insula va fi amenajată cu tematică sportivă. Vor fi două terenuri de sport, teren de volei, mese de ping pong, zonă cu aparate de fitness, o zonă de calisthenics, skate park, locuri de joacă, zone de picnic cu foişor.
De asemenea, se vor construi noi piste de alergat, piste de bicicletă ce vor fi conectate cu viitoarea pistă care va fi amenajată de-a lungul salbei de lacuri.
  • ”Vom monta mobilier urban modern de calitate, plus alte facilităţi. Vor fi refăcute aleile și reconfigurată circulația prin parc. Vegetația va fi revitalizată prin noi plantări, dar şi prin montarea unor sisteme de irigat. Referitor la irigație, vom retehnologiza camera de pompare existentă deja, astfel încât să putem iriga cu apă direct din lac”, notează Primăria Sectorului 2.

Parcul Plumbuita I va avea patru noi locuri de joacă, respectiv 2 tiroliene, un traseu de echilibristică (căţărat) şi un loc cu echipamente de joacă adaptate persoanelor cu dizabilități, iar parcul Plumbuita II va fi dotat inclusiv cu hamace şi şezlonguri.

  • Toate zonele care acum sunt efectiv părăsite vor fi readuse la viaţă, promite autoritatea locală.
 “În Sectorul 2 investim masiv în spaţii verzi. Am pornit de la Parcul Sticlăriei, care era o groapă de gunoi abandonată şi pe care am redat-o Bucureştiului, am refăcut şi Parcul Morarilor, am refăcut 16 din cele 32 de parcuri ale Sectorului 2 şi vom continua. Pe lângă această bucată de parc pe care am recuperat-o săptămâna trecută, mai avem de recuperat peste 30 de ha de spaţiu verde.”, transmite primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati