NEWS ALERT Intervenție de urgență la un liceu din București. 25 elevi au ajuns la spital

Intervenție de urgență la un liceu din București, din Sectorul 2, după ce un elev de clasa a dat cu spray iritant. 25 de elevi au ajuns la spital.

UPDATE: 25 elevi au ajuns la spital

ISU Bucureşti-Ilfov anunţă că au fost 29 copii evaluaţi, 25 fiind transportaţi la spital (14 la Grigore Alexandrescu şi 11 la Marie Curie).

UPDATE: 17 elevi au fost deja transportaţi la spital

Un spray lacrimogen a fost folosit, marţi, în incinta Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti, de un adolescent de 15 ani. 17 elevi au fost deja transportaţi la spital, alţi 8 fiind evaluaţi de către echipajele medicale.

”Până în acest moment au fost transportaţi la spital 17 elevi: 9 la Spital Marie Curie şi 8 la Spital Grigore Alexandrescu”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

UPDATE: Spray lacrimogen, folosit de un elev de 15 ani în incinta Colegiului Dimitrie Leonida din Bucureşti

”Astăzi, 13 februarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, de către directorul unei instituţii de învătământ, prin apel 112, în jurul orei 10.00, cu privire la faptul că, în incinta unei şcoli din Sectorul 2, un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen, atât în exterior, cât şi la intrarea în instituţie. Deplasându-se cu operativitate la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un elev, în vârstă de 15 ani.

De asemenea, mai mulţi elevi primesc îngrijiri medicale de către echipe de prim-ajutor sosite la adresă.

La acest moment intervenţia se află în dinamică.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Mai mulți elevi dintr-un liceu din Capitală au fost intoxicați cu spray iritant. Este vorba despre Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida.

Elevii au fost evacuați de urgență, anunță ISU Bucureşti-Ilfov. În acest moment, mai multe autospeciale şi echipaje au fost direcţionate la faţa locului.

Elevii acuză stări de rău, stări de amețeală, iar unii respiră destul de greu.

”În incinta clădirii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti a fost utilizat un spray iritant, posibil paralizant. În urma evenimentului sunt mai mulţi elevi care acuză stare de rău”, a transmis, marţi, ISU Bucureşti-Ilfov.

Au fost evaluaţi 15 elevi şi s-a luat decizia ca 5 dintre aceştia să fie transportaţi la spital. Este posibil ca numărul acestora să crească.

”Alti elevi sunt în autospeciala pentru victime multiple și urmează a fi transportați la spital. Acțiunea de evaluare medicală este în desfasurate, mai sunt și alți elevi cu acuze medicale similare pentru care se va lua o decizie privind necesitatea de a fi transportați la spital”, a mai transmis sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati