Bărbat care a furat o bicicletă de 4.000 lei, depistat de un poliţist aflat în timpul liber. Făptaşul a fost prins într-o staţie de metrou

Poliţiştii de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Secţia 1 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 44 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt calificat.

Poliţiştii au fost sesizaţi, pe 11 februarie, de către un bărbat cu privire la faptul că, cu o zi înainte, in curtea imobilului situat în Sectorul 1, i-ar fi fost sustrasă bicicleta, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 de lei.

Pe 20 februarie, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla în incinta unei staţii de metrou, din Sectorul 1, un poliţist aflat în timpul liber, l-a depistat pe bărbatul suspectat de acel furt, moment în care acesta a fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii pentru audieri.

„În fapt, la data de 11 februarie 2024, Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în ziua anterioară, din curtea imobilului situat în Sectorul 1, i-ar fi fost sustrasă bicicleta, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 de lei. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a conturat ipoteza conform căreia, bănuit de comiterea faptei este un bărbat, în vârstă de 44 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională.

La data de 20 februarie 2024, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla în incinta unei staţii de metrou, din Sectorul 1, un poliţist aflat în timpul liber, l-a depistat pe bărbat, moment în care acesta a fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii pentru audieri”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, mai arată sursa citată.

Poliţita Capitalei face precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati