ULTIMA ORĂ / Avem voie să mergem la mall în starea de alertă, după 15 mai – Răspunsul Guvernului

Șeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă, a vorbit despre măsurile prevăzute de starea de alertă, care urmează să intre în vigoare de la data de 15 mai.

„Sunt prevăzute reglementări în ceea ce priveşte desfăşurarea unor activităţi economice şi sociale.

În domeniul economic, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în aceste spaţii. Se pot suspenda comercializările de astfel de produse în centre comerciale, cu câteva excepţii.

Este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale cu acces asigurat din afara incintei, fiind întrerupt accesul cu restul centrului.”, a declarat şeful cancelariei Guvernului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati