Exclusiv Ecopolitic.ro | Piedone, reacție la adresa ANI: “Voi acționa în instanță pentru manipularea intenției de vot“

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a avut miercuri o reactie virulentă la adresa ANI, după anunțul instituției că se află într- un conflict de interese de natură administrativă.

  • “Voi acționa in instanță pentru manipularea intenției de vot”, spune primarul, într-un punct de vedere transmis jurnaliștilor ECOPOLITIC. 
”Este neprocedural, și aș îndrăzni să spun nelegal, să aflu despre existența concluziilor ANI din presă înainte să îmi fi fost MIE comunicat raportul final al instituției de integritate.

Precizez, în acest sens, faptul că mie încă nu mi-a fost comunicat vreun raport al Agenției de integritate, deși, atât eu personal, cât și avocații mei, în nenumărate rânduri am depus toate diligențele în vederea unei comunicări corecte și transparente cu reprezentanții instituției, dar inspectorii de caz, au fost, pe rând, refractari cu privire la garantarea dreptului meu de a fi informat și de a lua la cunoștință în mod corect de procedurile la care sunt supus.

Am fost informat despre existenta activității de evaluare abia în ultimele momente ale procedurii, fiindu-mi îngrădit în mod flagrant dreptul la apărare!
  • Avocații mei au depus numeroase cereri în vederea garantării unui drept la apărare efectiv, cereri la care inspectorii de integritate nu au dat curs, chiar cu încălcarea dispozițiilor legale, deci au dat dovadă de rea-credință.

În aceeași ordine de idei, avocații mei au identificat încălcări flagrante ale normelor legale care guvernează activitatea de evaluare pe parcursul desfășurării acestei proceduri, aspecte pe care le voi dezvolta în procedurile ulterioare, respectiv după ce îmi va fi comunicat în mod oficial raportul instituției de integritate.

  • Pot afirma că este extrem de suspect faptul că ANI face comunicate către presă de o asemenea manieră, fără ca mie să îmi fi fost comunicat în mod oficial raportul, iar asta se întâmplă la mai puțin de 48 de ore din momentul în care mi-am anunțat candidatura pentru funcția de Primar General al Capitalei. Am mai trecut printr-o bătălie cu sistemul și nu îmi este teamă de astfel de încercări de descurajare, am încredere în Dumnezeu și în familia mea, ca și până acum, iar încrederea cu care oamenii m-au investit și o fac în continuare îmi dă curaj să lupt mai departe.

Voi reveni cu detalii suplimentare, ulterior momentului în care mi se va comunica și mie în mod legal mie raportul ANI”, spune Cristian Popescu Piedone.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, miercuri, că a constatat un conflict de interese de natură administrativă în cazul primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, după ce acesta şi-ar fi numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati