O hotărâre pentru iniţierea înfiinţării spitalului pe care Primăria Sectorului 6 intenţionează să îl construiască pe bulevardul Timişoara a fost adoptată în ultima ședință a Consiliului Local.
Prin actul normativ adoptat, Consiliul Local Sector 6 solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti acordul cu privire la înfiinţarea, de către forul din Sectorul 6, a spitalului, instituţie publică cu personalitate juridică, pe bulevardul Timişoara nr. 101E, scrie Agerpres.
De asemenea, Consiliul Local a solicitat CGMB adoptarea unui act normativ prin care să iniţieze hotărârea de Guvern privind înfiinţarea spitalului.
- „Vă rog, vă implor să nu blocați acest proiect atât de important pentru locuitorii Sectorului 6. Dacă nu-l votați, pierdem toată munca depusă ani și ani. Avem teren, avem finanțare de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Ministerul Sănătății va veni cu 50 de milioane de lei. Nu-l blocați! Nimeni nu a venit să ne facă un spital în 6”, a spus primarul Ciprian Ciucu.
Spitalul va avea sediul administrativ în Bucureşti pe Calea Plevnei nr. 147 – 149 şi va funcţiona pe bulevardul Timişoara nr. 101E.
Studiul de fezabilitate actualizat şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii pe un teren de 33.328 de metri pătraţi au fost aprobaţi prin hotărârea Consiliului Local 291 din 24 noiembrie 2022.
Noul spital va avea o capacitate de 257 de paturi pentru spitalizare continuă, la care se adaugă 50 de paturi pentru spitalizare de zi şi va fi o unitate medicală de excelenţă, având în componenţa sa servicii medicale precum: zona de urgenţă, zona de ambulatoriu pentru diagnostic şi tratament, bloc operator, terapie intensivă, chirurgie de o zi, îngrijire de o zi, bloc de naşteri, secţie de neonatologie, secţie de obstetrică şi ginecologie, secţie de chirurgie (2), secţie de cardiologie, secţie de neurologie, secţie de medicină internă.
Complexul clădirii este însoţit de o parcare la sol, fiind alocate cel puţin 365 de locuri.
Valoarea de investiţie a proiectului, aprobată conform hotărârii Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 291/24 noiembrie 2022, este de 656.240.024,58 de lei fără TVA, echivalentul a 132.542.885,15 de euro fără TVA. Costul de investiţie total, care include şi valoarea estimată a terenului, este de 145,8 milioane de euro.
Pentru finanţarea acestui obiectiv a fost obţinută o ofertă de finanţare din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru 72.919.546 de euro, precum şi un grant nerambursabil de 1.846.000 de euro, acordat de această instituţie, în baza Iniţiativei InvestEU Advisory HUB, finanţată de Uniunea Europeană.