Peste 200.000 euro descoperiţi în bagajul de cală al unui bărbat, la Aeroportul Henri Coandă

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă, împreună cu lucrători vamali, au descoperit în bagajul de cală al unui bărbat, suma de 205.000 euro pe care persoana a încercat să o introducă ilegal în ţară.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră, pe 1 martie, în jurul orei 14,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internaţional Henri Coandă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Castellon – Spania, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 42 de ani.

La un control amănunţit, în interiorul bagajului de cală al bărbatului au fost descoperite trei pungi ce conţineau bancnote de 500, 200 şi 100 de euro, totalizând suma de 205.000 euro.

Deoarece nu a putut justifica suma de bani şi existând suspiciuni că ar putea fi produsul unor activităţi infracţionale, valuta a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale, precizează sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati