Clotilde Armand: „Am depus plângere penală pe numele consilierilor locali PSD și PNL„

Primarul Sectorului 1 din Capitală anunță că a depus plângere penală pe numele consilierilor locali PSD și PNL „pentru că au sistat intenționat continuitatea serviciilor publice”

„Astăzi la ora 10.00 avem ședință de Consiliul Local și vă anunț că deja am depus plângere penală pe numele consilierilor locali PSD PNL pentru că au sistat intenționat continuitatea serviciilor publice – lucru interzis prin lege. Ceea ce fac acești inconștienți se numește abuz în serviciu”, a scris Clotilde Armand luni dimineața pe Facebook.

„După ce au tăiat bani de la spitale și i-au dat la Catedrala Mântuirii Neamului (în plină pre campanie electorală), coaliția toxică din Consiliul Local a deturnat alte zeci de milioane lei pentru reconstrucția și dezvoltarea Sectorului 1 către interesele de partid, punând astfel în pericol funcționarea administrației locale.

  • În timp ce noi avem ca prioritate Sănătatea și Educația, consilierii PNL-PSD preferă să direcționeze 10 milioane lei direct către Catedrala Mântuirii Neamului, din Sectorul 5 al Capitalei. Prin mai multe amendamente, coaliția toxică din Consiliul Local a deturnat alte zeci de milioane lei pentru reconstrucția școlilor (ex. Școala din Greenfield) și dezvoltarea Sectorului 1, au tăiat din banii alocați pentru modernizarea drumurilor și de la bazinul olimpic de la Colegiul Tehnic Media către interesele de partid”, mai acuză Armand.

„În Sectorul 1, stânga comasată PNL-PSD este în cădere„

„Însă, poate cea mai mare grosolănie pe care au făcut-o reprezentanții intereselor PNL-PSD, este cea legată de bugetul de funcționare ale sediilor administrației publice locale din Banu Manta nr. 9 și Str. Mureș nr. 18-24. Au tăiat bugetul atât de mult încât au fost sistate o serie de servicii esențiale pentru derularea activității funcționarilor cum ar fi: serviciile de pază, serviciile de mentenanță a celor două clădiri, serviciile de mentenanță la stațiile de încărcare a mașinilor electrice din parcarea primăriei, serviciile de telefonie etc.

În Sectorul 1, stânga comasată PNL-PSD este în cădere. Sunt disperați, iar din acest motiv sabotează tot ce construiește aici. La fel au făcut și la Primăria Capitalei. Au blocat vineri votarea bugetului fără niciun motiv (repetă schema pe care au aplicat-o ani de zile în Sectorul 1)”, a conchis primarul Sectorului 1.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati