Un câine epuizat şi speriat a fost salvat de un echipaj ASPA din Lacul Pantelimon / FOTO

Un echipaj ASPA a salvat un câine din rasa Malinois, care a căzut în Lacul Pantelimon şi nu reuşea să iasă. Patrupedul, epuizat şi speriat că nu reuşea să urce malul înalt, risca să intre în hipotermie. Din fericire, un cetățean a sesizat ASPA iar un echipaj de intervenţie s-a deplasat de urgenţă.

”În dimineaţa zilei de ieri am fost sesizaţi de către un cetăţean care se plimba prin Parcul Pantelimon despre un câine căzut în lac. Câinele, epuizat şi speriat că nu reuşea să urce malul înalt, risca să intre în hipotermie după ce petrecuse deja cateva ore în apa rece a lacului.

Un echipaj de intervenţie ASPA s-a deplasat de urgenţă la locaţia indicată şi a reuşit să scoată câinele”, a transmis, marţi, ASPA.

Patrupedul a fost transportat la adăpostul ASPA Mihăileşti, unde echipa medicală l-a consultat şi i-a acordat primul ajutor.

”De asemenea, câinele a fost verificat şi s-a stabilit că are microcip şi este un câine cu deţinător. Având în vedere circumstanţele în care a fost găsit, a fost sesizată poliţia pentru a se verifica dacă este vorba despre un caz de abandon”, a mai transmis ASPA.

Sursa foto: ASPA București

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati