Gabriela Firea, reacție după ce Cătălin Cîrstoiu a fost desemnat candidat la PMB: ”Nu-i voi abandona vreodată pe bucureşteni”

Gabriela Firea a avut o primă reacție după ce medicul Cătălin Cîrstoiu a fost desemnat candidatul comun PSD-PNL pentru alegerile la Primăria Capitalei. Ea spune că este o decizie clară a celor două partide, una pe care „nu avem timp să disecăm”.

  • Aceasta a adăugat că „trebuie să recuperăm timpul pierdut pentru că avem un scop comun: salvarea Capitalei”, deoarece Nicuşor Dan „a fost un experiment nereuşit”.

„«Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!» Oamenii pe primul loc, în orice funcţie publică, aleasă sau numită – acesta este crezul meu politic. Am fost cu gândul doar la oameni ca primar general şi senator. La fel ca în perioada în care eram profesor sau jurnalist. Aşa voi fi în continuare! Ultimele luni au fost apăsătoare, tulburi, extrem de încărcate emoţional. Fiecare politician este, mai presus de toate, om. Incertitudinea şi loviturile m-au marcat dar nu m-au descurajat. Rănile se deschid, se închid, chiar dacă rămân cicatricile. Am fost mereu motivată şi am găsit resurse interioare să merg mai departe cu fruntea sus. Susţinerea familiei m-a întărit sufleteşte”, a scris Gabriela Firea, marţi pe Facebook.

„Susţinerea oamenilor a fost excepţională în aceste luni, săptămâni, zile intense şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au oprit pe stradă pentru o îmbrăţişare, o încurajare sau care mi-au transmis prin mesaje suportul”, a continuat ea.

  • „Nu-i voi abandona vreodată pe bucureşteni. Pentru ei am luptat şi am lucrat din 2016, ca primar general, din 2020 ca senator preşedintele al organizaţiei PSD Bucureşti. Atât eu, cât şi colegii mei, vă suntem recunoscători pentru susţinerea constantă. Pentru cetăţenii acestui oraş mă voi bate în continuare, în fruntea organizaţiei social-democrate din Capitală şi acolo unde echipa politică la nivel naţional va considera că pot pune la dispoziţie puterea mea de muncă şi experienţa acumulată în domeniul administrativ. Decizia coaliţiei de guvernare este una clară şi nu mai avem timp să o disecăm. Trebuie să recuperăm timpul pierdut pentru că avem un scop comun: salvarea Capitalei. Domnul Nicuşor Dan a fost un experiment nereuşit! Bucureştenii nu au trăit niciodată într-o situaţie atât de grea : mizerie, frig în case, poluare, blocarea şantierelor care ar mai fi putut fluidiza traficul, lipsa oricărei perspective de dezvoltare a oraşului”, a completat Firea.

Ea a adăugat că proiectul ei pentru Bucureşti s-ar fi numit „Oraşul dorit de oameni” şi ar fi cuprins priorităţile pe care i le transmit zilnic bucureştenii şi pe care eram gata să le abordez împreună cu echipa social-democrată:

„- transport public eficient;

– lupta reală cu poluarea;

– investiţii masive în şcoli, spitale, teatre;

– finalizarea lucrărilor de mare infrastructură începute în primul mandat;

– noi şantiere deschise pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic şi pentru supralărgirea unor artere greu-circulabile;

– Spitalul Metropolitan;

– reamenajarea tuturor parcurilor şi locurilor de joacă;

– locuinţe sociale;

– Sala Polivalentă;

– siguranţa cetăţenilor;

– lupta cu fenomenul consumului de substanţe interzise, împreună cu MAI şi MEN”.

  • „Ideile şi propunerile noastre concrete pentru un oraş dezvoltat, curat, modernizat, aerisit, primitor, în care să-ţi placă să trăieşti sunt valabile şi pot fi puse în aplicare în continuare de cei care vor reprezenta PSD şi PNL în Primăria Capitalei şi Consiliul General. Le urez succes candidaţilor noştri la Primăria Generală, primăriile de sector, CGMB şi consiliile locale şi îi asigur de tot suportul meu”, a conchis Gabriela Firea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati