Primăria Capitalei economisește zece milioane de lei în urma achiziționării energiei electrice la un preț avantajos, iar banii economisiți se vor utiliza în proiecte de modernizare a sistemului de iluminat public în București, spune primarul general Nicușor Dan.
Primăria Capitalei a demarat în luna martie procedura de achiziție publică de contractare a furnizării energiei electrice pentru iluminatul public din municipiul București, pentru un an, cantitate energie – 64.698 Mwh.
Luni, la procedura desfășurată pe Bursa Română de Mărfuri, s-au prezentat 3 ofertanți, iar contractul a fost încredințat celei mai bune oferte. În cadrul contractului valabil 15.04.2023 – 14.04.2024 am achiziționat energie la un preț de 1.114 lei/ Mwh, în timp ce pentru 2024-2025, contractul se va încheia pe un preț de 923.08 lei/ Mwh.