Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a pledat, luni, pentru o strategie integrată a serviciilor medicale în Bucureşti, menţionând că este necesară o regândire a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale.
„Sistemul medical din Bucureşti are mai multe tipuri de unităţi medicale – unele subordonate Primăriei, altele subordonate Ministerului Sănătăţii. Eu cred că primul lucru e să dezvoltăm o strategie integrată a serviciilor medicale, tocmai pentru a ne adresa pacienţilor. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să-l facem.
Şi, doi, cred că a venit vremea unei regândiri a ASSMB-ului, pentru că eu cred că trebuie să stimulăm toate spitalele astea care au nevoie de completarea schemei de personal, deci şi de stimularea suplimentară a specialiştilor din spitale. Dar, despre asta vom avea timp să vorbim, pentru că prima lansare publică a programului va fi pe Sănătate”, a afirmat Cîrstoiu, într-o vizită la Institutul Fundeni, întrebat care ar fi urgenţa pe care ar rezolva-o în sistemul medical ca primar al Capitalei, potrivit Agerpres.
Premierul Marcel Ciolacu a efectuat luni, alături de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, o vizită la Institutul Clinic Fundeni.