Primăria Sectorului 4, licitație de până la 64 milioane lei pentru achiziția de măști și mănuși de protecție

Primăria Sectorului 4 vrea să încheie un acord-cadru de până la 64.680.000 lei, pe 2 ani, pentru furnizarea de măști și mănuși de protecție, folosite pentru elevii din Sector, dar și pentru angajații Primăriei.

În baza acordului-cadru, Primăria ar putea cumpăra până la 15.400.000 măști de protecție (valoarea estimată fiind de 46.200.000 lei ) și 308.000 cutii de mănuși (valoarea estimată fiind de 18.480.000 lei). Valoarea exactă a acordului-cadru va fi stabilită prin licitație, iar instituția va cumpăra câte mănuși și măști are nevoie, până la cantitatea maximă stabilită în contract, scrie Hotnews.

Achiziția este una comună, pentru mai multe instituții din subordine: Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO, Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4, Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4, Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor Sector 4, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, Direcţia de administrare a unităţilor de învăţământ Sector 4, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.

„Autoritatea contractantă a optat pentru încheierea unui acord-cadru pentru o perioada de 24 de luni, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României şi evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creştere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi măsurile dispuse în sarcina autorităţilor locale prin decrete şi ordonanţe militare, în vederea limitării infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul cetăţenilor, inclusiv pentru copii din sistemul naţional de Educaţie din instituţiile de învăţământ situate pe raza sectorului 4”, se mai arată în anunţ.

Termen limită pentru depunerea ofertelor: 15 iunie.

Primăria Sectorului 4 mai are în desfășurare licitațiile pentru încheierea unui acord-cadru pe 2 ani, estimat la 5 milioane lei, pentru furnizarea de viziere și a unuia de 49,5 milioane lei, pe 2 ani, pentru furnizarea de dezinfectant pentru mâini, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati