Femeie din Bucureşti, anchetată pentru violenţă în familie, după ce şi-a înjunghiat de mai multe ori soţul cu un cuţit de bucătărie

O femeie în vârstă de 50 de ani din Bucureşti, bolnavă psihic, este anchetată penal pentru violenţă în familie, după ce şi-a înjunghiat de mai multe ori soţul cu un cuţit de bucătărie. Faptele au avut loc în prezenţa fiului în vârstă de 16 ani al celor doi, spun anchetatorii.

  • Incidentele violente au avut loc la finalul lunii trecute, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus, miercuri, reţinerea suspectei, scrie news.ro.
Agresoarea a fost găsită la locul incidentului de poliţiştii care au intervenit în 28 martie, însă având în vedere istoricul medical psihiatric, ea a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, de unde a fost externată miercuri.
  • ”În noaptea de 27-28.03.2024, în timp ce se afla în domiciliul situat în mun. Bucureşti, sector 6, inculpata (în vârstă de 50 de ani) şi-a agresat fizic soţul (în vârstă de 52 de ani), cu intenţia de a-i provoca decesul, lovindu-l cu un cuţit de bucătărie în zona corpului şi a capului, provocându-i mai multe leziuni traumatice, constând în multiple plăgi situate la nivelul capului, umărului, toracelui şi braţului drept.

Examinarea medico-legală a victimei a stabilit, cu titlu preliminar, că plăgile de la nivelul toracelui au pus în primejdie viaţa victimei. Persoana vătămată a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, iar în prezent este în afara oricărui pericol”, informează Parchetul.

Agresiunile au avut loc în prezenţa fiului de 16 ani al cuplului

Ancheta arată că agresiunile au avut loc în prezenţa fiului de 16 ani al cuplului, băiatul fiind cel care a intervenit pentru a-şi opri mama.
Miercuri, femeia a fost reţinută, în baza unei ordonanţe valabilă 24 de ore, şi va fi prezentată unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati