Program special pentru 1 şi 2 mai, la Teatrul Naţional București

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti a pregătit un program special pentru vacanţa de 1 şi 2 mai, cu opt spectacole diverse, pentru toate gusturile, dedicate celor care nu pleacă din oraş în această perioadă.

„Fie că sunt iubitori de comedii, drame sau spectacole de muzică, dans şi pantomimă, ori cu un strop de romantism, spectatorii vor avea ocazia de a alege dintre cele mai cunoscute spectacole din repertoriul Naţionalului”, informează organizatorii într-un comunicat de presă.

Printre producţiile care vor fi prezentate pe scenele TNB se numără „Dineu cu proşti”, „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”, „Orchestra Titanic” şi” Anonimul veneţian” propuse în prima zi de mai, şi „Călătoria”, „Casa de la ţară”, „Bolta cerească” şi „Frumos e în septembrie la Veneţia” pentru ziua de 2 mai.

În aceste spectacole publicul se va întâlni cu nume cunoscute ale scenei româneşti, printre care se numără Maia Morgenstern, Oana Pellea, Horaţiu Mălăele, Claudiu Bleonţ, Marius Manole, Mircea Rusu, Tania Popa, Marius Bodochi, Ana Ciontea, Ilinca Goia, Raluca Aprodu, Gavril Pătru, Medeea Marinescu, Magda Catone, Lari Giorgescu, Dan Puric.

Bilete disponibile pentru aceste reprezentaţii se găsesc pe tnb.ro sau la casa de bilete a TNB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati