Parcul Titan din Sectorul 3, accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități, a fost una dintre destinațiile alese pentru desfășurarea în România a unui schimb internațional de experiență între sportivi paralimpici americani și români. Este vorba de programul „Sports for Social Change (SSC), susținut de Departamentul de Stat al SUA.
Sesiune de vâslit adaptată, pe Lacul IOR din Parcul Titan
În cadrul programului, o delegație americană de sportivi s-a întâlnit miercuri, 17 aprilie, cu echipa de para-canoe de la clubul Kayak Champions. Cu toții au luat startul la pontonul adaptat pentru persoanele cu nevoi speciale. Apoi au vâslit împreună în caiac și barcă dragon pe lacul IOR din parcul Titan, în cadrul unei activități sportive adaptate.
Lacul IOR din parcul Titan a fost accesibilizat anul trecut pentru persoanele cu dizabilități, cu un ponton adaptat nevoilor acestora.
Evenimentul a marcat, de asemenea, lansarea oficială a secției paralimpice a clubului Kayak Champions – atleți cu dizabilități fizice sau intelectuale. Aceștia se antrenează să participe la competiții naționale și internaționale de caiac și barcă dragon.