Aproape 1,29 milioane de posturi erau ocupate la stat, în februarie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în februarie 2024, de 1.289.965, cu 1.827 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024, aproape 64% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.

Din totalul celor 825.045 de angajaţi din administraţia publică centrală, 608.320 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (+285 angajaţi, comparativ cu ianuarie 2024), conform Agerpres.ro.

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 302.656 (+276 posturi ocupate), Ministerul Afacerilor Interne – 123.275 (-176 posturi ocupate), Ministerul Apărării Naţionale – 74.097 (-29 posturi ocupate), Ministerul Finanţelor – 24.796 (-33 posturi ocupate) şi Ministerul Sănătăţii -18.186 (-54 posturi ocupate).

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.240 de posturi, cu 27 mai puţine faţă de ianuarie 2024, în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 44.403, în scădere cu 100, în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 163.082 de posturi ocupate (-1.118).

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în februarie anul curent, 464.920 de persoane (+297), dintre care 285.278 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (+465) şi 179.642 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (-762).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati