Locul lui Cristian Popescu Piedone în echipă nu poate să fie decât ca primar la Sectorul 5, spune președintele PSD, Marcel Ciolacu.
- „Nu am cerut acest lucru (negocieri cu Cristtian Popescu Piedone – n.r.) și nici nu îmi permit să o fac. Eu am transmis un mesaj, împreună cu Gabriela Firea și cu toți colegii mei, primari de sector sau candidați pentru primăriile de sector, să vedem ce este mai important pentru bucureșteni și mai puțin important pentru noi, ca oameni politici sau persoane fizice. Cred că în această echipă este locul și dlui Cristian Popescu Piedone pentru a construi ceva pentru București. (…) Locul dlui Cristian Popescu Piedone în această echipă nu poate să fie decât ca și primar, în continuare, la Sectorul 5”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Antena3 CNN.
El amintește că la Primăria Sectorul 5 candidează fiul lui Cristian Popescu Piedone.
„Eu nu îndemn pe nimeni (să se retragă – n.r.). Fiecare dintre noi decidem ce avem de făcut. Fiului meu îi creez oportunități, pentru că ăsta e rolul meu de tată. Decizia îi aparține fiului meu. Lucrurile sunt cât se poate de simple”, adaugă Ciolacu.
El a făcut, marți, un apel către Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorul 5 și candidat la Primăria Capitalei, și i-a cerut acestuia să renunțe la orgolii și să se așeze la masa discuțiilor pentru a face „ce este cel mai bine pentru București”.