Premierul Orban a anunţat, la România TV, că pensiile vor creşte, dar creşterea va depinde doar de starea economiei şi de capacitatea efectivă de a păti pensiile. De asemenea, premierul a pus în discuţie şi problema creşterii alocaţiilor.
„Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală şi vrem să le garantăm pensionarilor că fiecare va primi pensia pe care o merită.
La şase luni, vom face prognoze de evoluţie a economiei româneşti şi vom vedea şi prognozele făcute de insituţiile internaţionale. Acestea vor sta la baza deciziei pe care o vom lua cu privire la procentul cu care vor creşte pensiile. Cu siguranţă, acestea vor creşte cu cât ne va permite economia.
Economia a suferit de pe urma epidemiei, avem o scădere economică semnificativă. Ne dorim ca recuperarea să fie cât mai rapidă, iar pentru asta facem investiţii. Investim în infrastructura de transport, de sănătate, energetică, educaţională, în infrastructura de comunicaţii, de agricultură (în reţelele de irigaţii).
O lunga perioadă de timp, creşterea economiei a fost o creştere artificială. Nu a fost o creştere bazată pe cunoaştere, inovare, cercetare, dezvoltare. Noi ne dorim un model sănătos de creştere economică, o creştere care să nu ducă la inflaţie, la dezechilibre economice şi care să permită fiecărui român să trăiască mai bine”, a spus Orban.