Licitaţie pentru echipamente medicale de circa 2 milioane de lei, la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu”

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a lansat o licitaţie pentru echipamente medicale, la Spitalul Clinic de Copii ”Dr. Victor Gomoiu” Bucureşti, în valoare de aproape 2 milioane de lei.

”Proiectul pentru dezvoltarea şi modernizarea ambulatoriului de la Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu», avansează în grafic. Finanţarea, cu o valoare totală de 3,53 milioane de lei, este asigurată prin PNRR şi de la bugetul local al Primăriei Municipiului Bucureşti, obiectivul general fiind dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, prin dotarea unităţii sanitare cu echipamente, aparatură şi dispozitive medicale moderne”, a transmis, joi, ASSMB, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că a demarat procedura de licitaţie deschisă având ca obiect: Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic Dr. Victor Gomoiu”.

Valoarea acestuia este estimată la 1.952.120 de lei fără TVA.

Licitaţia deschisă se derulează online, prin mijloace exclusiv electronice, documentaţia de atribuire putând fi descărcată din SEAP, conform anunţ de participare nr. CN1068184/23.04.2024.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati