Avioane noi la TAROM. Primul ar urma să fie livrat în august 2025

Primul avion nou Boeing 737 MAX pe care TAROM l-a cumpărat în leasing ar urma să fie livrat în august 2025, conform declarațiilor oficialilor operatorului aerian național. Ajutorul de stat pentru restructurare pe care Comisia Europeană l-a aprobat oficial luni, 29 aprilie va permite finanțarea investițiilor pentru înnoirea flotei, posibil și uniformizare, Compania având trei modele de aeronave : Boeing (8 avioane), Airbus (4) și ATR (6 avioane). Achiziția de aeronave noi este o măsură prevăzută și acceptată în Planul de Restructurare.

Cele două avioane noi se vor adăuga celor 18 aeronave care au mai rămas în flota Tarom :

,,Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM anunță semnarea Scrisorilor de Intenție, dupa primirea avizului Consiliului de Administrație și a Adunării Generale a Acționarilor, pentru achiziționarea a două noi aeronave Boeing 737 Max în leasing, cu livrare în august 2025. Demersul face parte din planul de redresare al companiei ce vizează, în principal, reînnoirea flotei, măsuri de optimizare comercială (lansarea orarului de vară 2024, care are în vedere deservirea mai bună a rutelor pieței interne și creșterea gradului de folosire al actualelor aeronave), susținerea participării României la evenimentele sportive majore ale anului 2024, măsuri de eficienţă organizaţională și măsuri de optimizare a costurilor. Livrarea primelor două noi aeronave, în 2025, face parte din planul asumat pe termen lung pentru modernizarea și dezvoltarea companiei.” -TAROM.

În total, vor fi patru avioane din generația nouă, a spus și avocatul Cătălin Dancu, administrator Tarom:

,,Suntem obligați să înnoim flota cu aceste 4 avioane de nouă generație, în cuantum de 60 de milioane, vom începe cu o plată de 12 milioane, iar plățile vor continua. În august 2025 vine primul avion. Problema amânării livrării avioanelor nu ține de Tarom, ci de o companie din China, concernul Minsheng care nu și-a respectat obligațiile, ca să spunem foarte clar. Consiliul de Administrație și-a luat angajamentul să acționeze în instanță compania din China…” -Cătălin Dancu.

Anunțul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu: 

,,Comisia Europeană a aprobat astăzi ajutorul de restructurare TAROM!

Valoarea acestuia este de maximum 95,26 milioane euro din care 49,53 milioane euro reprezintă ajutorul individual de salvare acordat în anul 2020 (la care se adaugă dobânzile aferente). TAROM va folosi acești bani pentru:

– înnoirea flotei de aeronave;

– optimizarea destinațiilor și politicii comerciale;

– aplicarea unor soluții pentru eficientizarea activităților de mentenanță a aeronavelor;

– digitalizarea companiei și îmbunătățirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuție bilete;

– acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024.” – Sorin Grindeanu

Precizările TAROM după aprobarea ajutorului de stat: 

,,Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, TAROM, va primi un ajutor financiar din partea statului român, în valoare de aproximativ 95,3 milioane de euro.

Ajutorul financiar a fost aprobat de Comisia Europeană cu scopul de a restabili viabilitatea companiei pe termen lung, fără a afecta piața competițională. Din valoarea acestuia 49,53 milioane euro reprezintă ajutorul individual de salvare aprobat de Comisie în februarie 2020 în anul 2020 (la care se adaugă dobânzile aferente) iar aproximativ 45,77 milioane de euro sunt o injecție de capital. Obiectivul ajutorului financiar este de a oferi conectivitate regională cetățenilor români și companiilor din România. Totodată, ajutorul financiar este unul echilibrat, în condițiile în care TAROM are o contribuție proprie semnificativă în planul de redresare, de aproximativ 77,66 milioane de euro. Odată cu aprobarea ajutorului din partea Comisiei Europene, TAROM are undă verde pentru toate acțiunile incluse în planul de redresare și organizare depus, care se afla deja în implementare. Obiectivele Tarom sunt de a-și recăpăta profitabilitatea și de a redeveni o companie aeriană de succes, aducând astfel foarte multe beneficii clienților pe care îi deservește.”-TAROM

sursa: economedia.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati