Un șofer din București, prins în timp ce încerca să mituiască un polițist

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anchete din cadrul structurii centrale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant, vineri, un bărbat în vârstă de 32 ani, în timp ce dădea mită suma de 1.000 lei unui agent de poliţie.

În fapt, în aceeaşi zi, un agent de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Poliţiei Rutiere, a formulat denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie cu privire la faptul că, un conducător auto depistat în trafic în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice un autovehicul, i-a oferit suma de bani menţionată pentru a nu-i întocmi dosar penal şi pentru restituirea permisului de conducere.

Denunţul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind organizată acţiunea de prindere în flagrant.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati