Nicuşor Dan: Primăria are întârzieri de plată la Termoenergetica din cauza încasărilor mai mici de la stat

Primăria Capitalei are întârzieri de plată către Termoenergetica de aproximativ 380 de milioane de lei, în contextul în care în acest an PMB a primit de la stat, din impozitele pe salarii ale bucureştenilor, cu 500 de milioane de lei mai puţin decât în primele cinci luni din 2023, a susţinut, vineri, primarul Nicuşor Dan.

  • Nicuşor Dan a precizat că întârzierile de plată ale PMB către Termoenergetica sunt de aproximativ 170 de milioane de lei în februarie şi 210 milioane lei în luna martie. Pe de altă parte, el a subliniat că facturile pentru lunile următoare, mai călduroase, vor fi mai mici, de aproximativ 20 de milioane de lei. Astfel, Primăria Capitalei va plăti lunar 80 de milioane de lei „pentru a ajunge la zi cu plăţile”, transmite Agerpres.

„În ceea ce priveşte facturile pe care noi le avem de plătit către Termoenergetica, în momentul de faţă avem o restanţă pentru factura lunii martie şi parţial pentru factura lunii februarie, asta din cauză că am primit în primele cinci luni din 2024 cu 500 de milioane de lei mai puţin decât în primele cinci luni din 2023 şi am avut obligaţii, inclusiv datoria publică care are o componentă esenţială în luna aprilie”, a explicat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

La aceste datorii se vor adăuga şi diferenţe de pierderi pe care Primăria Capitalei va trebui să le dea companiei Termoenergetica, a completat edilul. Astfel, suma va trebui calculată în urma unui audit, însă acesta a estimat că ar putea fi vorba despre aproximativ 400 de milioane de lei.

Nicuşor Dan a negat ipoteza conform căreia ELCEN nu ar putea accesa finanţări europene din cauza restanţelor PMB. El a menţionat că singurul impediment în vederea obţinerii banilor UE l-ar putea constitui o eventuală insolvenţă a ELCEN.

  • „ELCEN nu mai este în insolvenţă de un an de zile, pentru că noi, Primăria Capitalei, am alocat pe termoficare cam de 2,5 – 3 ori mai mult decât a alocat fosta administraţie. Adică, dacă ei aveau o medie de 600 – 700 de milioane de lei pe an, (…) noi am dat o medie de 1,8 – 2 miliarde de lei pe an”, a declarat el.

Potrivit primarului, în prezent sunt deschise 15 şantiere pentru reabilitarea reţelei de termoficare, iar în acest an vor fi înlocuiţi 70 de kilometri de conductă. Totodată, în prezent, pentru cele 20 de centrale care urmează să fie amplasate la capete de linie, sunt evaluate ofertele depuse în cadrul licitaţiei.

„Estimez că vor reuşi să vină echipamentele în toamna asta, astfel încât în iarna 2024 – 2025 să fie instalate, proiectarea e ceva simplu”, a spus el.

Directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns, în prezent, la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati