Autobuzele liniei 311 vor circula pe un traseu modificat în fiecare weekend, până la data de 13 octombrie 2024, ca urmare a restricţionării traficului rutier pe Calea Victoriei, tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, pentru desfăşurarea evenimentului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”.
- „Autobuzele liniei 311 vor circula pe un traseu modificat în fiecare weekend, până la data de 13.10.2024, între orele 9:00 – 23:00 (cu excepţia zilelor de 21.04.2024 – între orele 6:00 – 13:30, 12.05.2024 – între orele 6:00 – 12:00, 8 – 9.06.2024, 29.06.2024, 22.09.2024 – între orele 6:00 – 12:00, 5.10.2024, 13.10.2024 – între orele 6:00 – 12:00), ca urmare a restricţionării traficului rutier pe Calea Victoriei (tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei), pentru desfăşurarea evenimentului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”, se arată în comunicatul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
În perioada restricţionării traficului rutier, autobuzele liniei 311 vor circula între terminalul „Faur” şi intersecţia Bd. Nicolae Bălcescu/ Str. Dem. I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Nicolae Bălcescu, cu întoarcere pe Str. C. A. Rosetti, Str. Maria Rosetti, după care vor urma traseul actual.
De asemenea, pentru efectuarea în siguranţă a virajului la stânga, din Calea Moşilor, pe Bd. Carol I, începând de sâmbătă, 11 mai, autobuzele liniei 311 nu vor mai opri în staţia „Bd. Carol I”, amplasată pe Calea Moşilor, pe sensul spre Bd. Carol I.