Primăria Capitalei anunță că au fost expediate scrisorile către cei 10.500 de bucureșteni selectați să participe la campania de testare rapidă. În următoarele zile au loc programările și începe la Arena Națională testarea efectivă pentru studiul care va arăta cum a circulat noul coronavirus la nivelul Capitalei.
“Ce ne dorim cu acest proiect este evident: să aflăm care este situația în Capitală, pentru ca, pe baza unor date certe, să putem lua treptat măsurile de revenire la normalitate și de restartare a economiei. Deși este un proiect extrem de necesar, se găsesc voci, ca mai întotdeauna – care să ducă în derizoriu acest demers doar pentru că l-am inițiat noi. INSP a
realizat o primă eșantionare pentru acest proiect, așa cum a recunoscut public doamna Adriana Pistol, șefa Comisiei naționale pentru managementul Covid-19 și directoare a Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.
Reamintesc faptul că proiectul se derulează în parteneriat cu primăriile de sector și cu Institutul Matei Balș, acesta din urmă fiind responsabil de latura științifică a testării. Acest Institut a colaborat și cu EPIET (Programul European de Training pentru Epidemiologie Intervențională) pentru stabilirea modalității de eșantionare și pentru analiza datelor. Este un program european care nu a fost contestat de nimeni până acum, cu criterii clare de eșantionare”, a spus Firea.