eMAG vine în ajutorul părinților și lansează Baby Shop cu peste 100.000 de produse

eMAG lansează Baby Shop, un nou shop-in-shop care simplifică modul în care părinții pot găsi și comanda produse necesare primilor ani de viață ai copiilor.

Clienții vor descoperi mai ușor tot ce au nevoie pentru că au la dispoziție peste 100.000 de produse de puericultură, din care mai mult de jumătate beneficiază de livrare gratuită și rapidă prin Genius.

Produsele din categoriile reunite în Baby Shop se numără printre cele mai căutate și comandate articole de pe eMAG, iar topul vânzărilor este condus de pachetele de scutece, hrana pentru cei mici, cărucioarele și articolele necesare transportului în siguranță.

  • Anul trecut pe eMAG s-au cumpărat peste 1,6 milioane de pachete de scutece pentru copii

În 2023, peste 500.000 de clienți eMAG au cumpărat patru milioane de astfel de produse, din care 1,6 milioane au fost pachete de scutece pentru copii. Părinții apreciază atât oferta variată, dar și faptul că pot face cumpărături atunci când au un răgaz, fără să fie constrânși de programul magazinelor.

Iar acest moment este seara, 63% din comenzile din aceste categorii de produse fiind făcute în intervalul orar 20:00 – 23:00.

„Părinții tineri au nevoie întotdeauna de soluții care îi pot degreva de corvoada cumpărăturilor, mai ales în primii ani de viață ai copiilor când au nevoie să aloce timpul prețios pentru îngrijirea micuților și a lor deopotrivă. Ne-am bucurat să vedem că județele care conduc la nivel național topul natalității sunt și cele din care provin cele mai multe comenzi pentru produsele pe care le-am inclus în noul Baby Shop. Pentru a simplifica și mai mult experiența de shopping, am grupat produsele în funcție de diferite nevoi, vârstă, dar și evenimente importante din primii ani de viață. Astfel, părinții pot economisi timp prețios, făcând cumpărăturile din confortul propriului cămin și atunci când le este cel mai convenabil”, a declarat Iulia Bulumete, Demand & CX director eMAG.

  • Părinții alocă, în medie, 220 de lei la o comandă pentru articole dedicate copiilor mici!

Datele Institutului Național de Statistică arată că aproape 70% dintre părinții care au adus pe lume copii anul trecut au între 25 și 39 de ani, categoriile de vârstă care dețin și cea mai mare pondere în utilizarea comerțului online din România.

Iar cele mai multe comenzi plasate pe eMAG din categoria produselor de puericultură au provenit din București-Ilfov, Cluj, Timiș, Iași și Constanța, care conduc topul natalității, potrivit acelorași statistici.

Cu ocazia lansării Baby Shop, clienții vor găsi, în perioada 20-26 mai, oferte care îi vor ajuta să economisească și bani la bugetul familiei.

În plus, pentru mai mult de jumătate dintre produse clienții Genius beneficiază de livrare la easybox în aceeași zi în București, pentru comenzile plasate până la ora 12:30, sau livrare a doua zi prin curier sau în lockere la nivel național, pentru comenzile făcute până seara târziu.

Acesta este al 10-lea shop-in-shop lansat de eMAG în ultimele 9 luni. Clienții eMAG pot să găsească simplu și rapid cele mai potrivite produse și oferte pentru nevoile lor și în celelalte magazine dedicate – Hair & Make-up Shop, Dermato Shop, Drinks & Coffee Shop, Nutrition & Vitamins Shop, Sneakers & Shoes Shop, Toys Shop, Christmas Shop, Pet Shop și Garden Shop.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati