Ce sancțiune a primit deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen.

  • Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni, potrivit news.ro.

Solicitarea privind sancţionarea lui Dan Vîlceanu a fost făcută de deputatul Florin Roman în şedinţa Biroului Permanent.

Comisia juridică, reunită marţi, a decis ca deputatul Dan Vîlceanu să primească sancţiunea maximă: tăierea a 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la 10 secunde, în plen, timp de 3 luni. 

De asemenea, deputatul PNL Florin Roman aşteaptă să îi fie eliberat certificatul medico-legal. Acesta spune că nu va renunţa la plângerea penală împotriva fostului coleg de partid şi a adăugat că ”ce exemplu am da noi societăţii româneşti, cetăţenilor, dacă am pune batista pe ţambal în astfel de situaţii?”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati