În ultimele 12 luni, Berăria H a înregistrat un trafic de peste 700.000 de clienți, fiind astfel destinația de top pentru distracție și experiențe culinare din București.
- Totodată, Berăria H a găzduit peste 365 de show-uri în ultimul an, colaborând cu majoritatea artiștilor de top din România, potrivit unui comunicat de presă.
„Diversitatea evenimentelor organizate și experiențelor pe care le oferim ne-a permis să atingem o gamă largă de segmente demografice, Berăria H fiind una dintre puținele locații care atrage toate categoriile de vârstă. Majoritatea clienților noștri se încadrează în intervalul de 20-48 de ani, dar nu au fost neglijați nici copiii, studenții sau seniorii, in locație având loc piese de teatru, spectacole de magie, seri tematice.
De asemenea, avem seri dedicate profesioniștilor din diferite industrii, precum Lawyers Night, Banking Party, AdNite, IT, Fly & Travel, Telecom sau Noaptea Devoratorilor de Publicitate. În plus, organizăm evenimente speciale pentru expați, cum ar fi Ziua Italiei alături de Ambasada Italiei și seri cu muzică spaniolă, franțuzească sau fado.
Suntem extrem de mândri de realizările noastre din ultimul an. Aceste rezultate sunt o dovadă a dedicării și pasiunii echipei noastre și a suportului continuu al clienților,” a declarat Vlad Dumitru, CEO Berăria H.
Un segment important al business-ului vine din proiecte corporate, companii majore din România alegând Beraria H pentru cele mai importante evenimente cu publicul sau cu echipele lor: conferințe, petreceri corporate, lansări de produse, etc.
Fiecare dintre aceste proiecte speciale atrage un trafic între câteva sute și până la 2500 de oaspeți.
Totodată, pentru că este un an plin de fotbal de calitate, meciurile se văd cel mai bine la Berăria H în compania prietenilor.
Anul acesta vor fi montate ecrane LED și pe terasă în așteptarea EURO 2024 și a Finalei Champions League, pentru care la Beraria H se va organiza un public viewing împreună cu Heineken, partenerul oficial al competiției.
Și rezultatele din online au fost la fel de spectaculoase: site-ul www.berariah.ro primește zilnic peste 13.500 de vizite, iar vizibilitatea în online a brandului a crescut, depășindu-se 500 de milioane de afișări anuale pe web și rețelele sociale, prin intermediul vizitelor, căutărilor și campaniilor publicitare, transmite compania într-un comunicat de presă.