Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală, unde se află un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente.
Pompierii intervin cu 12 autospeciale de stingere şi trei autoscări pentru stingerea incendiului de pe Strada Câmpul Mare din Capitală, transmite Agerpres.
Suprafaţa afectată este de circa 40 – 50 de metri pătraţi, iar incendiul a fost localizat, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Au fost efectuate verificări în interior şi nu au fost depistate victime.
„Se procedează la decopertarea elementelor de faţadă şi acoperiş”, a transmis sursa citată.