Daniel Băluţă a semnat contractul de finanţare pentru prelungirea magistralei M4, în valoare de 2,5 miliarde de euro

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă a semnat, marţi, contractul de finanţare pentru prelungirea magistralei M4, fiind vorba despre 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, accesaţi prin „Programul Transport” al UE 2021-2027.

  • Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul, şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov.

Având deja publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) procedura de licitaţie publică în vederea desemnării constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, marţi în prezenţa ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu şi a directoarei Metrorex Mariana Miclăuş, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a semnat contractul de finanţare în sumă totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, accesaţi prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027, fiind cea mai mare investiţie publică derulată în Bucureşti în ultimii ani, arată comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 4.

În aceste condiţii, instituţia reaminteşte tuturor operatorilor economici interesaţi să participe la licitaţia privind „Extinderea reţelei de metrou Magistrala 4 de metrou, secţiunea Gara de Nord – Gara Progresul”, că au posibilitatea de a se înscrie şi de a depune ofertele până pe data de 27 iunie a.c., ora 15.00. Ulterior, după atribuirea şi semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare şi de execuţie, câştigătorul/câştigătorii licitaţiei vor avea la dispoziţie un termen total de 60 de luni pentru realizarea proiectului, din care primele 8 luni vor fi alocate derulării  primei faze de proiectare, astfel încât construcţia efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Astfel, într-un interval de maximum 60 de luni, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât şi cele de construire.

  • „Mulţumesc oamenilor care ne-au ajutat să dezvoltăm aceste proiecte. În 2017, când am discutat prima dată despre metrou, lucrurile acestea păreau utopice. Acum, rezultatele au început să apară. Am extins Magistrala M2 până la staţia Tudor Arghezi, unde avem şi parcare de tip park&ride. Magistrala M4 va soluţiona două deficienţe ale oraşului, ce nu mai pot fi ignorate. În primul rând, alături cu proiectul Aeroportului Bucureşti-Sud, va regla decalajul evident de dezvoltare între zona de Sud şi cea de Nord a Bucureştiului. Apoi, va ajuta la combaterea poluării, prin reducerea semnificativă a indicilor de trafic din oraş, fiind o alternativă reală de transport nepoluant. Până pe 27 iunie, aşteptăm ofertele operatorilor interesaţi de această licitaţie, iar în urmatoarele 3, 4 luni de zile, sper să avem un câştigător şi să dăm ordinul de începere pentru proiectare. Aştept cu nerăbdare să începem lucrările, pentru a schimba în bine viaţa oamenilor din acest oraş”, a declarat Daniel Băluţă, conform sursei citate.

Despre necesitatea unui sistem integrat de transport public în Bucureşti a vorbit şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, referindu-se la semnarea contractelor de finanţare, atât pentru extinderea magistralei M4, între Gara de Nord şi Gara Progresul, cât şi pentru extinderea magistralei M6, tronsonul dintre staţiile 1 Mai şi Tokyo.

„Au fost semnate astăzi două contracte, în valoare de 4,3 miliarde de euro. O sumă impresionantă, însă absolut necesară pentru transportul public din Bucureşti. Eu spun de vreo doi ani că nu putem avea transport integrat în Bucureşti dacă nu avem şi metroul parte a acestui sistem. Sunt deschis în a discuta cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru transferul metroului, cu tot cu sursa de finanţare, cu subvenţie. De asemenea, consider că şi centura Bucureştiului trebuie să treacă în administrarea Primăriei Bucureşti, aceasta fiind deja un bulevard interior al zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov. Pânâ când vom clarifica aceste lucruri, trebuie spus că M4 este un proiect necesar, despre care sunt convins că va fi realizat rapid. Ştiu că Sectorul 4 are deja licitaţia în derulare, ceea ce înseamnă că are capacitate administrativă să deruleze aceste proiecte, au demonstrat deja acest lucru”, a explicat ministrul Sorin Grindeanu.

Parte a consorţiului de autorităţi publice care va coordona extinderea magistralei M4, directorul general al Metrorex S.A, Mariana Miclăuş, a susţinut că are încredere că acest proiect se va realiza în termenele stabilite legal.

„Noi, la Metrorex, suntem bucuroşi pentru implicarea tuturor autorităţilor statului. Când factorii decizionali îşi dau mâna, orice proiect se realizează. Odată cu realizarea acestei extinderi între Gara de Nord până la Gara Progresul, pasagerii vor avea metrou de la Otopeni până la Gara Progresul, întrucât magistralele se intersectează la 1 Mai. În ultima perioadă, se vorbeşte mult despre metrou şi suntem încântaţi de acest aspect, întrucât acesta este alternativa transportului de suprafaţă, pentru a proteja mediul înconjurător în acest oraş supra-aglomerat”, a susţinut Mariana Miclăuş.

Prezentă la evenimentul organizat la Ministerul Transporturilor, senatoarea PSD Gabriela Firea a punctat faptul că, pentru fluidizarea traficului rutier şi de pasageri în Bucureşti, este nevoie de o colaborare strânsă între autorităţile statului.

„Se îndeplineşte un vis de acum 7 ani, când discutam cu Daniel Băluţă despre alternativele de transport, despre solutii de îmbunătăţire a traficului din Bucureşti. Am realizat atunci un plan de mobilitate urbană durabilă, care prevedea câteva măsuri simple. Autobuze prietenoase cu mediul, centura Bucureştiului trecută în administrarea PMB, semaforizare inteligentă, metroul cuprins în sistemul de transport public integrat şi parcări park&ride, aşa cum a făcut deja colegul meu Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4. Este clar că avem nevoie de o reconfigurare a reţelei de metrou pentru fluidizarea traficului. Astfel, fluxul de pasageri se va transfera din zonele centrale de suprafaţă către subteran, iar pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai rapid este nevoie urgentă de o colaborare strânsă între autorităţi”, a declarat Firea, conform sursei menţionate.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul, şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov.

Cele 14 staţii ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Ştirbei Vodă – Bogdan Petriceicu Haşdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluţiei 2 – George Bacovia – Toporaşi – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Progresului. Staţiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerinţe pentru securitate la incendiu şi vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilităţi. Staţiile vor avea şi sisteme de protecţie a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă şi uşi automate la marginea peroanelor.

Totodată, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în calitate de lider de asociere, alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Judeţean Ilfov şi Sectorul 5 al Capitalei anunţă faptul că prelungirea Magistralei M4 urmează a fi proiectată ca un nod intermodal care să interconecteze atât transportul feroviar regional, naţional şi internaţional cu zona urbană, asigurându-le oamenilor condiţii de trafic ecologic, rapid şi modern.

Mai mult decât atât, prin extinderea liniei 4 de la Gara de Nord la Gara Progresul, se va realiza cea mai mare şi importantă linie de metrou pe diametrala nord – sud a oraşului, care va lega Aeroporturile Internaţionale Bucureşti Otopeni şi Bucureşti Băneasa cu gările de cale ferată Băneasa, Basarab, Gara de Nord şi Gara Progresul şi, implicit, interconectarea cu transportul public de suprafaţă.

Potrivit Metrorex, ca informaţie de ultimă oră, Magistrala de metrou M4 ar putea fi prelungită dincolo de comuna Jilava, până la Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, acolo unde Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti are deja în lucru proiectul Aeroportului Internaţional Bucureşti-Sud.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati