FlixBus lansează curse cu autocarul spre cele mai populare stațiuni din Bulgaria și Grecia, iar biletele pot fi deja rezervate. Astfel, compania oferă curse de zi și de noapte din București spre Sunny Beach, Varna, Albena, Balcic, Nisipurile de Aur, Beala, Obzor și Salonic.
FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa, își extinde oferta din România și lansează noi conexiuni pentru sezonul de vară spre Grecia și litoralul bulgăresc. Începând cu 19 iunie, pasagerii vor avea o conexiune directă din București în Salonic, iar din 20 iunie vor începe cursele spre unele dintre cele populare destinații de vacanță din Bulgaria.
Destinații de vacanță populare de pe litoralul Mării Negre, precum Varna, Albena, Balcic, Sunny Beach, Nisipurile de Aur, Beala și Obzor, vor putea fi vizitate cu ajutorul autocarelor Flix.
Călătorii vor avea la dispoziție două curse – una pe timp de zi și una de noapte. Autocarele vor circula zilnic în sezonul estival spre stațiunile de pe litoralul bulgăresc, până pe data de 30 septembrie.
- Călătoriile pot fi deja rezervate prin intermediul site-ului sau aplicației FlixBus, cât și din cele peste o mie de agenții de turism partenere FlixBus.
Vacanță pe plajele din Bulgaria în mai puțin de 5 ore, fără mașină
Călătorii vor putea ajunge la cea mai apropiată destinație de pe litoralul bulgăresc, Varna, în mai puțin de cinci ore din București. Cei care aleg o vacanță în stațiunile de pe litoralul bulgăresc se vor putea bucura de priveliștea plajelor în apropiere de ora prânzului. În cazul conexiunilor de noapte, autocarele verzi ajung dimineața în Obzor, Sunny Beach sau Nisipurile de Aur, tocmai la timp pentru ca turiștii să se poată bucura de plajă și de mare, aflate la o distanță de 10-15 minute de mers pe jos de la stațiile de autobuz. Prețurile biletelor pentru destinațiile de pe litoralul bulgăresc pornesc de la 47,99 lei pe ruta București – Nisipurile de Aur și Balcic, în timp ce prețul biletelor spre Salonic pornește de la 115,99 lei.
În regiunea România – Bulgaria, călătorii Flix au reușit să reducă 18.310 tone de CO2 prin alegerea FlixBus
„Prin creșterea numărului de destinații disponibile din România spre Grecia și Bulgaria sperăm să contribuim la o schimbare în modul în care oamenii călătoresc, ținând cont de impactul asupra mediului. Autocarul reprezintă o alternativă mai sustenabilă față de autoturismul personal și de avion pentru cei care vor să călătorească fără griji către destinația lor de vacanță. La nivel local, în regiunea România – Bulgaria, călătorii Flix au reușit să reducă 18.310 tone de CO2 călătorind cu FlixBus în detrimentul altor moduri de transport„, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.
Pentru a cuantifica impactul călătoriilor cu autocarul asupra mediului înconjurător, Flix a demarat o analiză prin care s-au comparat emisiile mai multor moduri de transport, cât și valorile emisiilor CO2 per pasager-kilometru înregistrate anul trecut de companie. Conform acestei analize, peste 1 milion de tone de CO2 au fost evitate numai în 2023 datorită călătorilor care au ales serviciile Flix în locul altor moduri de transport, cum ar fi mașina sau avionul.
Pe lângă cele 1 milion de tone de CO2 evitate datorită călătorilor care aleg Flix în locul altor moduri de transport, un alt indicator cheie al performanței de mediu a Flix este faptul că aproape toate autocarele Flix (98%) din Europa sunt echipate cu cel mai recent standard de eficiență EURO VI.
Factorul de emisie al autocarelor Flix este de 27,8 g CO2 e/pasager km, de aproape nouă ori mai mic decât cel al avioanelor (238 g CO2 e/pasager km) și de aproape șase ori mai mic în comparație cu călătoria cu mașina personală (166 g CO2 e/pasager km).
Ca parte a strategiei sale de decarbonizare, Flix s-a angajat să realizeze operațiuni neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon în Europa până în 2040 și la nivel global până în 2050. SBTi a validat obiectivele pe termen scurt ale Flix, recunoscând astfel că strategia sa este în concordanță cu obiectivele climatice globale. Cel de-al doilea raport voluntar ESG al Flix poate fi consultat aici.
Compania FlixBus este prezentă pe piața din România din anul 2016 și oferă curse internaționale directe din peste 100 de orașe din România spre 15 țări din Europa. Anul trecut, 81 de milioane de pasageri au călătorit în peste 5.600 de destinații, folosind serviciile FlixBus, FlixTrain, Greyhound și Kamil Koç.