Promisiuni de transformare a bulevardului Unirii în zonă exclusiv pietonală

Primăria Sectorului 3 intenționează să transforme bulevardul Unirii într-o zonă exclusiv pietonală, prin construirea unui pasaj rutier subteran.

Proiectul vizează realizarea unui pasaj subteran cu câte două benzi pe sens, la nivelul -3, și amenajarea de parcări subterane, la -2 și -1. Sunt preconizate aproximativ 3.000 de locuri de parcare destinate atât rezidenților, cât și vizitatorilor. Vor fi prevăzute, de asemenea, locuri de parcare pentru motociclete, dar și pentru biciclete.

 „Construim un pasaj rutier de-a lungul bulevardului Unirii și astfel mutăm traficul auto de la suprafață în subteran. La suprafață, actualul bulevard va deveni o pădure urbană, cu zeci de mii de copaci, spații verzi și spații recreative, oferind un mediu urban modern și atractiv pentru toți cetățenii”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati