AUR anunţă că încă de la primele ore ale dimineţii reprezentanţii formaţiunii au constatat o serie de nereguli în procesul de votare. Astfel, în judeţul Ilfov, în comuna Chiajna, sunt oferite 3 buletine de vot în cel pentru alegerea primarului, iar în comuna Baloteşti 10 buletine tot în cel pentru alegerea primarului, iar reprezentanţii AUR au sunat la 112.
”Încă de la primele ore ale dimineţii colegii noştri din AUR au constatat o serie de nereguli în procesul de votare. Cele mai des întâlnite sunt cazurile în care într-un singur buletin de vot sunt introduse mai multe de acelaşi fel”, arată AUR într-un comunicat.
Potrivit AUR, ”în judeţul Ilfov, în comuna Chiajna, sunt oferite 3 buletine de vot în cel pentru alegerea primarului, iar în comuna Baloteşti 10 buletine tot în cel pentru alegerea primarului”. ”Preşedinţii de secţii de votare nu au vrut să oprească votarea, motiv pentru care colegii noştri au sunat la 112”, spune AUR.
”În judeţul Argeş, în localităţile Piteşti şi în Stolnici sunt oferite câte 3 – 5 buletine de vot în cel pentru primar. În judeţul Galaţi, în localitatea Frumuşiţa, s-au găsit ieri în interiorul unui buletin de vot între 2 şi 5 buletine de vot de acelaşi fel”, mai transmite AUR.
AUR mai transmite că ”se pregăteşte o mare fraudă electorală”.
”Încă de la primele ore ale dimineţii, în judeţul Caraş Severin, la secţia de votare de la Şcoala Gimnazială din comuna Zorlenţu Mare, s-a format o coadă uriaşă de oameni. Acesta este un caz de manual pentru partidul comasat român: o localitate cu 895 de votanţi şi 421 de vize de flotant”, spune AUR.
- Potrivit AUR, un banner uriaş cu imaginea unui lider al partidului de guvernământ şi ministru al transporturilor este afişat exact lângă secţia de vot.