MAI – 73 de sesizări de la începerea procesului de votare. Au fost deschise dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că duminică au fost înregistrate 73 de sesizări de la începerea procesului de votare şi că au fost deschise dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni. Cele mai multe sesizări se referă la faptul că alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ştampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puţine.

”De la momentul începerii procesului de vot, au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, cu 37,6% mai puţine faţă de incidentele sesizate până la aceeaşi oră la alegerile locale şi parlamentare precedente. Dintre acestea, 19 nu s-au confirmat, iar alte 17 sunt în curs de verificare. Până la acest moment, s-au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni.
De asemenea, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale: 9 avertismente şi 8 amenzi de 7.800 de lei”, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al MAI Monica Dajbog.
Ea a precizat că au fost primite mai multe sesizări despre nereguli cu privire la buletinele de vot: alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ştampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puţine, iar toate sesizările se verifică cu celeritate în vederea luării măsurilor legale.
Prin sistemul de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal s-au primit 1.032 de semnalări, din care aproximativ 930 reprezintă validarea alegătorilor neînscrişi în listele electorale. Din primele verificări, nu au reieşit probleme de fraudă la vot.
În mun. Constanţa, pompierii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în proximitatea a trei secţii de votare se simte miros de gaz. S-au deplasat de urgenţă şi au constatat că nu este niciun pericol, fiind de fapt o problemă cu canalizarea. Procesul de vot nu a fost afectat.
În cadrul acţiunilor desfăşurate până la această oră în trafic, au fost verificate 4.927 de persoane cu 2.341 de vehicule, fiind aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale pentru diverse încălcări ale normelor legale. Aceste verificări în trafic vor continua pe parcursul zilei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati