Ministrul Mircea Fechet susține că apa Mării Negre e sigură pentru cei care fac baie

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat joi la Tulcea că, din informaţiile pe care le are, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere, transmite Agerpres.

„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat începând de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat în cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor unde Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv, de cele mai multe ori, sau Garda de Mediu, comisariatul judeţean sau orice altă instituţie semnalează astfel de fenomene.

”În acest moment, din informaţiile pe care le am, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”

Cred că important, pe de-o parte, este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum, atunci când situaţia o impune, bineînţeles că obligaţia autorităţilor este aceea de a preveni şi de a comunica persoanelor care pot fi afectate pentru a se lua măsurile în timp real. Din informaţiile pe care le am astăzi nu există niciun pericol pentru turişti”, a spus ministrul Mircea Fechet.

Ministrul le-a răspuns jurnaliştilor, în contextul unor informaţii despre o eventuală poluare a apei mării, fiind întrebat, în acest sens, şi dacă există un anume disconfort pentru turişti.

„Disconfort poate însemna şi o cantitate mare de alge la mal, însă vreau să delimitez foarte clar disconfortul de o eventuală poluare (…). În acest moment, din informaţiile pe care le am, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”, a afirmat Mircea Fechet, potrivit sursei citate.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati