Rute alternative pentru șoferi, după închiderea circulației pe Valea Oltului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că începând de luni, 8 iulie, circulația pe Valea Oltului se va închide timp de o lună, pe timpul zilei, pentru a permite desfășurarea lucrărilor la lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești, scrie Turnul Sfatului.

„O să merg vineri împreună cu dl. director Pistol (n. r. Cristian Pistol, dir. gen. CNAIR) și cu colegii din CNAIR la fața locului. Avem acest lot 2 de pe Sibiu-Pitești care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem autostrada. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranța traficului, ar pune in pericol viața celor care circula pe DN7 și asta nu și-o poate asuma nimeni. De aceea în aceasta lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Pitești”, a declarat Grindeanu.

„Nu există altă variantă, am încercat să găsim variante. Vorbim de înălțimi foarte înalte care ajung până la 70 de metri, unde trebuie a fi tăiați acești arbori care riscă să ajungă pe carosabil și să pună în pericol siguranța circulația. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări”, a mai anunțat Grindeanu.

Având în vedere că până la închiderea traficului mai sunt doar patru zile, găsiți mai jos patru rute alternative pentru ocolirea zonei închisă. Facem precizarea că în mod normal un drum pe Valea Oltului între Sibiu și Rm. Vâlcea – care are o sută de km -, se parcurge circulând regulamentar, în funcție de trafic, în aproximativ două ore.

  1. Cea mai scurtă variantă ocolitoare, ca distanță și timp, este în mod surprinzător Transfăgărășanul. Această opțiune nu este valabilă pentru transportatorii de mărfuri sau persoane. Ea presupune o distantă de la Sibiu până la Rm. Vâlcea de 202 km, care se parcurg în puțin peste patru ore. Cine merge spre București poate merge de la Curtea de Argeș direct la Pitești.
  2. A doua opțiune o reprezintă Transalpina. Distanța de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea peste munți este de 270 de km, care pot fi parcurși în aproape 5 ore.
  3. Opțiunea numărul trei prevede folosirea Transalpinei până la Obârșia Lotrului, apoi schimbarea traseului spre Brezoi, oraș aflat în afara lucrărilor anunțate pe Valea Oltului. De aici, mai departe spre Rm. Vâlcea. Acest traseu are 256 de km și un timp de 4 ore și jumătate. Starea drumului între Brezoi și Obârșia Lotrului ar putea crea probleme șoferilor.
  4. Cea de-a patra opțiune o reprezintă varianta care probabil va fi aleasă de majoritatea transportatorilor, respectiv Sibiu-Simeria-Petroșani-Tg. Jiu-Rm. Vâlcea. Starea drumului pe această variantă este bună și implică inclusiv o porțiune de autostradă. Distanța este însă de aproape 370 de km și timpul necesar parcurgerii ajunge la 5 ore și 20 de minute.

Important de precizat că timpii menționați mai sus au fost preluați în condițiile actuale de trafic. După închiderea Văii Oltului traficul va crește semnificativ pe aceste trasee ocolitoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati