DGASMB a cumpărat un bloc de locuințe sociale

Vineri s-a finalizat un demers început în urmă cu un an și jumătate, când a fost inclus în proiectul de buget al DGASMB pe anul 2023 și achiziția blocului de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea nr. 322-326, anunță edilul Nicușor Dan.

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a făcut plata în valoare de 64.400.808 lei către Compania Municipală Imobiliară pentru a aduce în patrimoniul Primăriei Capitalei blocul de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea, astfel încât să finalizăm lucrările la acest imobil.

„După finalizarea procedurilor pentru transferarea documentelor între companie și DGASMB, vom face o evaluare a stadiului în care se află blocul, vom stabili care sunt lucrările rămase de executat și vom elabora un nou proiect tehnic pentru obținerea autorizației de construire.

După încheierea acestor etape, vom demara lucrările de execuție pentru finalizarea imobilului.

Întregul demers este un efort bugetar imens, însă este necesar pentru a repara greșeli ale administrației precedente, care a alocat locuințe inexistente, într-un bloc aflat în stadiu incipient de construcție, unui număr de 114 familii defavorizate, doar pentru a obține capital de imagine”, a scris edilul, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati