Zboruri săptămânale spre Grecia din 11 orașe ale țării în acest sezon

Românii care doresc să își petreacă vacanța în Grecia beneficiază de 26 de zboruri săptămânale din 11 orașe ale țării, informează Agenția de Turism Paralela 45 într-un comunicat de presă.

Programul de chartere spre Grecia al Paralela45 se desfășoară până la final de septembrie și cuprinde 26 de zboruri săptămânale din 11 orașe spre opt insule. Cele mai multe zboruri ale sezonului sunt spre Creta/Heraklion, curse săptămânale din 11 orașe: Bucuresti, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Baia Mare, Brașov, Craiova, Oradea, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.

Creștere cu 10% a destinației Grecia în sezonul 2024

Paralela45 estimează o creștere cu 10% a destinației Grecia în sezonul 2024, față de anul trecut, când a înregistrat peste 20.000 turiști care au optat pentru cursele sale charter, turism individual cu cazări cumpărate de la agenție sau circuite organizate de turoperator.

Cele mai multe vânzări pentru vara 2024 au fost făcute în perioada de Early Booking.

  • Cele mai multe pachete, peste 5.500, au fost vândute pentru Creta/Chania și Creta/Heraklion. Cea mai ieftină vacanță în Grecia a costat 350 de euro/persoană, la un hotel de trei stele cu zboruri, transferuri și asistență turistică incluse. Cea mai scumpă de până acum a costat 15.300 de euro, cazarea fiind într-o vilă luxoasă a unui hotel de cinci stele, de unde turiștii au acces direct pe plajă.

Pentru multe hoteluri din portofoliul Paralela45 sunt reduceri și în prezent, de până la 20%. O vacanță în Heraklion, cu zbor de la București, costă de la 384 de euro/persoană, de la Cluj-Napoca: de la 379 de euro/persoană, din Iași: de la 395 de euro/persoană, din Timișoara: de la 456 de euro/persoană, Târgu Mureș: de la 376 de euro/persoană, Oradea: de la 362 de euro/persoană, Sibiu: de la 439 de euro/persoană, Brașov: de la 464 de euro/persoană, Suceava: de la 398 de euro/persoană, Craiova: de la 399 de euro/persoană, Baia Mare: de la 416 euro/persoană.

Sunt pachete de șapte nopți, cu cazare la hotel de trei stele, cu mic dejun și toate taxele incluse, dar mulți dintre turiști optează pentru un confort superior, la hoteluri de patru și cinci stele.

Vacanța de vară în Chania costă de la 408 euro/persoană, în Lesbos de la 362 de euro/persoană, în Zakynthos de la 362 de euro/persoană, în Rhodos de la 369 de euro/persoană, în Kos de la 422 de euro/persoană, în Kefalonia de la 466 de euro/persoană, în Corfu de la 379 de euro/persoană.

Din 5 iulie, Paralela45 oferă o reducere suplimentară de cinci procente pentru toate pachetele de vacanță în Grecia cu zbor charter și plecări în luna iulie, rezervate prin agențiile proprii ori online, în cadrul campaniei “Happy Hour iulie 5%”. Campania durează până pe 14 iulie și este disponibilă în agenții în intervalul orar 12:00-14:00.

  • “Cu codul de reducere ‘iulie5’, aplicat pentru înscrieri între 12:00 și 14:00 până pe 14 iulie, vacanța din iulie în oricare insulă din Grecia, la orice hotel își doresc turiștii este mai ieftină cu cinci procente față de reducerea existentă deja pentru un loc de cazare sau altul, oferită de partenerii noștri greci. Venim în întâmpinarea iubitorilor de Grecia cu prețuri accesibile pentru vacanțele pe care și le doresc, pe care le pot rezerva cu 25% avans și le pot plăti în trei rate, ultima, cu minimum 30 de zile înainte de plecare”, declară Ioana Burcea, director de marketing Paralela45

Codul de reducere este valabil și pentru vacanțele pe zbor charter din luna iulie în Turcia, Spania, Cipru, Egipt, Albania, Italia, Portugalia, Tunisia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati